“Scoală-te”, i-a zis Isus [slăbănodului], “ridică-Å£i patul ÅŸi umblă.” Îndată omul acela s-a făcut sănătos, ÅŸi-a luat patul, ÅŸi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat. Iudeii ziceau deci celui ce fusese vindecat: “Este ziua Sabatului; nu-Å£i este îngăduit să-Å£i ridici patul”. (Ioan 5:8-10).

Fuseseră prezentate dovazi suficiente că Isus era Mesia cel pregătit; totuÅŸi, toÅ£i cei ce doreau să se îndoiască găseau ocazie. Dumnezeu lucrează prin cel prin care El vrea, pe căi ÅŸi mijloace alese de El; însă, există întotdeauna unii care joacă rolul fariseilor criticoÅŸi, care puteau face din vindecarea unui biet suferind o ocazie de izbucnire criminală. Ei nu pot nega că puterea lui Dumnezeu este manifestată prin servii Săi; totuÅŸi, în unele puncte, lucrarea nu merge conform cu judecata lor, ÅŸi dacă ei pot găsi doar aparenÅ£a unei scuze, ei sunt liberi să pună întrebări, să se îndoiască să se opună.

NecredinÅ£a va găsi întotdeauna o scuză pentru existenÅ£a ei. Dacă oamenii au putut critica ÅŸi condamna lucrarea Salvatorului, când aveau astfel de dovezi ale puterii divine cum era minunea de la Betezda, putem să ne mirăm că ne critică ÅŸi ne condamnă pe noi astăzi? Domnul vrea ca oamenii să creadă, nu pentru că nu există posibilitatea îndoielii, ci pentru că există dovezi abundente pe care să îÅŸi fundamenteze o credinţă inteligentă.